Paște binecuvântat

Crucifixion. Corpus Hypercubus, Dali, 1954

Paște binecuvântat ! 

Biblia spune că la câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. 

După trei zile, a înviat din morţi. 

Această succesiune de evenimente a avut loc în decurs de o săptămână, numită Săptămâna Patimilor, care precede Învierea. 

Scopul acestei sărbători este aminitrea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură spune că Iisus, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a împlinit, spune Biblia. Duminică, dis-de-dimineaţă, Iisus a înviat ca biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc.

La Cina cea de taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscariotul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce i-a fost dată de Dumnezeu.

Duminică, a treia zi după Scripturi, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. 

Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea lespede de piatră, Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti, mai menționează Biblia. Această biruinţă nu a putut fi tăgăduită niciodată.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. 

În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor, praznic al praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor.  

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor, praznic al praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor. 

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă. 

Potrivit tradiţiei liturgice vechi a Bisericii, conservată în Tipicele de origine studită (constantinopolitană), anul liturgic începea, ca şi astăzi, în noaptea Paştilor. 

De data Paştilor erau legate succesiunea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an. 

Paştile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumea creştină, însă nu peste tot la fel.