Despre mânia înțelepților lui Seneca

Înțelepciune

Despre mânia înțelepților lui Seneca 

„Între indivizii pe care îi vezi îmbrăcaţi în togă, nu există nici un fel de pace: unul este împins să îl ducă pe celălalt la pierzanie din simplu interes, nimeni nu are un câştig, decât de pe urma nedreptăţii făcute celuilalt; urăsc un individ prosper, îl dispreţuiesc pe cel care nu e prosper. 

Îi suportă cu greu pe cei superiori, cei inferiori sunt ei înşişi greu de suportat. Sunt aţâţaţi de plăceri opuse; pentru o simplă plăcere şi un simplu profit doresc distrugerea tuturor. 

Viaţa lor nu este diferită de aceea dintr-o şcoală de gladiatori, trăiesc şi se luptă cu aceleaşi persoane. 

Asta este o adunare de fiare: doar că animalele sunt liniştite între ele şi se abţin să le muşte pe cele asemenea lor, în timp ce oamenii se ghiftuiesc sfâşiindu-se reciproc. 

Doar prin aceasta se deosebesc de animalele necuvântătoare: ele devin blânde cu cei care le dau să mănânce, în schimb aceşti indivizi turbaţi îi muşcă şi pe cei ce-i hrănesc.

Moartea lui Seneca - Rubens

Înţeleptul nu va înceta niciodată să se mânie, dacă nu a început deja să o facă: lumea întreagă este plină de delicte şi de vicii, se comit mai multe decât s-ar putea repara prin constrângeri. 

Oamenii se măsoară parcă într-o uriaşă întrecere de ticăloşie. 

Dorinţa de a face rău este cu fiecare zi mai mare, reţinerea este mereu mai mică: odată eliminată aprecierea pentru ceea ce este mai bun şi mai drept, capriciul se impune oriunde îi place. 

Delictele nu mai sunt ascunse, ne trec prin faţa ochilor, iar ticăloşia este până într-atât afişată în public şi a prins puteri în inimile tuturor, încât nevinovăţia este nu rară, ci inexistentă. 

Adaugă acum sperjurul public între neamuri, tratatele rupte, puternicul care ia ca pradă orice nu-i opune rezistenţă, înşelăciuni, hoţii, fraude, nerecunoaşteri de datorii, delicte pentru care nu sunt de-ajuns trei foruri. 

Dacă vrei ca un înţelept să se mânie atât cât îi cere nevrednicia delictelor, atunci el nu trebuie să se mânie, ci să înnebunească. 

Ramîi cu bine,

Seneca”