aprilie 2020

Apel la greva chiriașilor
Apel la greva chiriașilor din Statul New York

Greva chiriașilor din New York, cenzurată de presa mainstream 

Doriți o imagine sumbră a stării de dizidență americană în timpul pandemiei coronavirusului? 
Păi, să alegem subiectul grevei chiriașilor din New York și să ne facem o imagine de ansamblu asupra subiectelor din media centrală (americană) a ultimei săptămâni. 
Presa a concentrat atenția disproporționată asupra a câteva sute de reacționari (într-un număr redus de state), care s-au raliat împotriva măsurilor de distanțare socială, bineînțeles, prin tweeturile președintelui Donald Trump. 

Între timp, se anunță unul dintre cele mai radicale și justificate acte de opoziție civică în masă pe care le-a cunoscut SUA în ultima sută de ani (începând cu valurile de greve de muncă până la explozia rețelelor de ajutor reciproc), dar numai o parte a mass-mediei acordă atenție acestei forme de protest. 
Bazându-ne doar pe ce difuzează media centrală de știri probabil că nu am afla nicicând despre organizatorii și chiriașii din New York care pregătesc cea mai mare „grevă a chiriașilor” din ultima sută de ani, grevă care va începe la 1 mai. 
Cel puțin 400 de familii care locuiesc în clădiri care găzduiesc, fiecare, peste 1.500 de unități de închiriere, coordonează greve ale chiriașilor la nivel de clădire, potrivit declarației facute de Cea Weaver, coordonator de campanie pentru Housing Justice For All, o coaliție de chiriași și activiști pentru locuințe din New York. 
În plus, peste 5.000 de persoane s-au angajat, printr-un angajament online, să refuze să plătească chiria în luna mai. 

Numărul exact al grevelor va fi imposibil de urmărit, însă numărul celor care au aderat la acest protest indică o renaștere istorică a acestei tactici de rezistență a chiriașilor. 
Grevele de această dimensiune, coordonate din New York, nu au mai fost văzute încă din anii 1930, când mii de chiriași din Harlem și Bronx au luptat (cu succes) la reducerea prețurilor refuzând în masă plata chiriilor. 
Numărul celor care se angajează la o grevă a chiriașilor ar putea părea nesemnificativ în comparație cu milioanele care nu încadrează neplata drept grevă, dar oricum nu vor putea plăti chiria luna viitoare. 
Până în prima săptămână a lunii aprilie, la nivel național, o treime din chiriași (aproximativ 13,4 milioane de oameni) nu au plătit chiria. De atunci, alți 26 de milioane de lucrători au devenit șomeri. 
Între timp, ajutoarele prin cecuri guvernamentale (fiecare cec acoperind 1.200 de dolari din chirie) sunt haotice, întârziate și insuficiente. Chiria medie lunară pentru un apartament cu un dormitor în New York, era 2.980 dolari în 2019. 
În plus, oferta jalnică a guvernului federal este inaccesibilă multor imigranți. Din acest motiv ne putem aștepta ca neplata chiriei în luna mai să atingă cote inimaginabile. 
Ideea de a pleda pentru o grevă a chiriilor ar putea părea, la început, nedreaptă. 
Cum clarifică organizatorii grevei de chirii importanța acțiunii? Sloganul campaniei spune totul: „Nu se poate plăti? Nu plătiți!”. 
Chiriașii din New York fac grevă
1 Mai al grevei chiriașilor din New York

Redefinirea neplății ca grevă - un act de rezistență colectivă - este o respingere dură a tipului de etică capitalistă care consideră imorală incapacitatea unei persoane de a plăti un proprietar. 
„Nu trebuie să organizăm o grevă a chiriașilor pentru a putea spune că milioane de new-yorkezi nu își pot plăti chiria de la 1 mai”, declară Cea Weaver, coordonator campanie al Housing Justice For All.
Apelul la greva chiriașilor pune o întrebare crucială pentru cei care nu își pot permite plata chiriei. Weaver afirmă: „Vrei să faci asta singur? Sau dorești să faci asta conectat la o mișcare de oameni care se află în situația ta și solicită o soluție politică profundă și transformatoare. Este mai bine să putem face acest lucru împreună”. 
Pentru organizatorii chiriași din primele linii ale crizei locative din New York, criză care a depășit cu mult pandemia, răspunsul este clar. „Greva chiriașilor este un strigăt pentru demnitate: cu toții merităm o casă, indiferent de culoarea pielii noastre, a situației financiare sau a culturii noastre”, spunea Donnette Letford, un imigrant fără document din Jamaica și membru al grupului Comunități pentru Schimbare din New York. 
Până acum o lună, Letford lucrase ca însoțitoare de asistență medicală la domiciliu de peste 10 ani. Patronul ei a murit de coronavirus. Acum este fără loc de muncă și jelește în carantină, ea având grijă de angajatorul ei până la moartea acestuia. 
Organizatorii solicită celor care pot să plătească chiria în luna mai să nu o facă, în semn de solidaritate cu cei care nu pot plăti. Această mișcare are ca scop presiunea asupra conducerii orașului și a statului pentru a răspunde în singurul mod adecvat crizei de locuințe exacerbate: prin anularea chiriilor. 

Înainte ca avocații pentru drepturile de locuință din New York să extindă apelurile la o grevă chiriilor în masă, ei solicitaseră, împreună cu un număr mic de parlamentari, o suspendare temporară a chirilori. Și în timp ce guvernatorul din New York, Andrew Cuomo, a introdus un moratoriu de evacuare crucială (fără a anula și chiria în acest timp) el susținând ca plata să se acumuleze după criză, amenințarea unor viitoare evacuări va afecta milioane de chiriași care și-au pierdut veniturile. 
„Încă susținem  #CancelRent și ne revendicăm casele - aceasta este solicitarea grevei chiriilor”, a spus Chea Weaver. „Până acum, strigătele noastre de ajutor au fost ignorate în Albany. De fapt, au făcut pe dos, pentru a ne ignora. Guvernatorul Cuomo a promulgat un buget de austeritate care dăunează chiriașilor cu venituri mici și New York-ezilor fără adăpost. În fața șomajului crescut și al unei crize de evacuare nemaiîntâlnite, acesta nu oferă aproape nimic”. 

La fel ca grevele istorice ale chiriei din secolul XX, care au condus la unele dintre primele legi privind controlul chiriei în New York, greva care urmează are cereri specifice. 
Conform unei petiții de la Housing Justice For All, greviștii doresc o anulare a chiriei la nivel de stat timp de patru luni, „sau pe durata crizei de sănătate publică - care este mai lungă”; o înghețare a chiriilor și asigurarea că fiecare locatar are dreptul de a-și reînnoi contractul de închiriere la același preț. După cum declara Weaver: „Într-un fel sau altul, așteptăm o formă de intervenție a guvernului.” Ea a adăugat: „Dar trebuie să ne asigurăm că intervenția guvernului va satisface condițiile noastre. Ne apropiem de nerespectarea colectivă a chiriilor pentru a forța o criză”. 

Răspunsurile unora la apelurile pentru anularea chiriilor dar și a grevelor sunt previzibile și nefondate. Cea mai frecventă este afirmația că micii proprietari, care supraviețuiesc și plătesc ipoteci prin colectarea chiriilor, se vor confrunta cu ruina. Cu toate acestea, se încred în capacitatea guvernului de a oferi ajutor și sprijin pentru proprietarii aflați în aceste situații: plățile ipotecare ar trebui să fie, de asemenea, anulate. 
Unii dintre cei mai buni legiuitori ai națiunii încearca să legifereze chestiuni legate de facturi care să combine anulările de chirie și ipoteca, la nivel național. 
Azi, 29 aprilie, republicanul Ilhan Omar, D-Minn, a introdus spre dezbatere „Legea de anulare a închirierii și ipotecii”, care ar oferi clemență chiriilor și ipotecilor oferind în același timp ajutor proprietariilor care nu și-au putut încasa chiriile. 
Trecerea unei astfel de legislații la Washington este o muncă de Sisif, dar este mai posibilă la nivel de stat. Problema este voința politică. Dacă Cuomo, de exemplu, ar fi cu adevărat „tăticul de criză”, după cum a fost poreclit, ei bine, ar putea să devină o realitate la New York. Între timp, ar trebui să nu uităm că marile corporații imobiliare și proprietarii puternici pot face față loviturii date de o chirie anulată câteva luni. 
Înainte de pandemie - și datorită muncii neobosite a sindicatelor de chiriași, activiștilor și a câtorva democrați progresiști ​​aleși la New York în 2018 - o serie de reforme legislative pro-chiriaș au fost legiferate. 
Aceste legi, deși binevenite, nu au fost decât un mic pas în direcția bună pentru a anula decenii de complicitate necontestată între politicienii din New York și puternicul lobby imobiliar. 
Pentru organizatorii grevei chiriașilor, idealul nu este în niciun caz reîntoarcerea la un status quo pre-criză. După cum suține Weaver, „solicităm să nu ne întoarcem la lumea pe care am trăit-o în pre-Covid, o lume cu 92.000 de New York-ezi fără adăpost și milioane de chiriași care trăiesc doar un singur salariu, în pragul  evacuării”. 

Phara Souffrant Forrest, asistentă de meserie și activistă pentru drepturile chiriașului, aflată acum în campanie pentru a deveni membru al Adunării de Stat din New York, a solicitat alegătorilor din districtul ei Brooklyn, Crown Heights, să semneze o petiție pentru anularea chiriilor. „Am primit o cerere foarte mare de sprijin pentru aceasta, dar atunci a fost ca și cum am vorbit singuri, nu am primit niciun răspuns”, a declarat ea, invocând lipsa de acțiune din partea parlamentarilor. Tot ea a menționat că 44 la sută din circumscripția ei era deja „blocată cu chiria”, înainte de pandemie, ceea ce înseamnă că peste o treime din salariile acelor oameni lor au fost cheltuite pe chirii și plata utilităților. Din cei 43 de milioane de chiriași din întreagul stat New York, 4 din 10 se află în aceeași situație. 
Souffrant Forrest solicită, alături de greviștii chiriilor, recunoașterea explicită a faptului că structurile de putere prin care se organizează locuințele trebuie să fie răsturnate atât acum cât și după trecerea crizei coronavirusului. „Trebuie să sprijinim candidații care suțin că locuința este un drept al omului”, a spus ea. Știind că există prea puțini astfel de politicieni în prezent, ea și-a chemat vecinii și le-a povestit despre greva chiriașilor. 

„Locuința este un drept al omului” este de mult lozinca activiștilor chiriași și a luptătorilor din justiția socială. 
Ce ar însemna, totuși, să avem un sistem în care locuințele să fie de fapt tratate ca un drept uman universal? Nu ar trebui să plătiți de unul singur pentru a accesa aceste drepturi. 
Greva chiriașilor nu este o solicitare de recunoaștere a dreptului omului la locuințe. 
Este o revendicare imediată și întruchipată a acestui drept. 
Greva face cereri, da, dar oferă și un scop în sine. 

Articol preluat din The Intercept

Pictura de Salvator Dali
Crucifixion. Corpus Hypercubus, Dali, 1954

Paște binecuvântat ! 

Biblia spune că la câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. 
După trei zile, a înviat din morţi. 
Această succesiune de evenimente a avut loc în decurs de o săptămână, numită Săptămâna Patimilor, care precede Învierea. 

Scopul acestei sărbători este aminitrea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură spune că Iisus, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a împlinit, spune Biblia. Duminică, dis-de-dimineaţă, Iisus a înviat ca biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc.

La Cina cea de taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscariotul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce i-a fost dată de Dumnezeu.

Duminică, a treia zi după Scripturi, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. 
Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea lespede de piatră, Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti, mai menționează Biblia. Această biruinţă nu a putut fi tăgăduită niciodată.


Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. 
În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor, praznic al praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor.  
Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor, praznic al praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor. 

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă. 
Potrivit tradiţiei liturgice vechi a Bisericii, conservată în Tipicele de origine studită (constantinopolitană), anul liturgic începea, ca şi astăzi, în noaptea Paştilor. 
De data Paştilor erau legate succesiunea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an. 
Paştile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumea creştină, însă nu peste tot la fel. 

Simbol al înțelepciunii
Înțelepciune

Despre mânia înțelepților lui Seneca 

„Între indivizii pe care îi vezi îmbrăcaţi în togă, nu există nici un fel de pace: unul este împins să îl ducă pe celălalt la pierzanie din simplu interes, nimeni nu are un câştig, decât de pe urma nedreptăţii făcute celuilalt; urăsc un individ prosper, îl dispreţuiesc pe cel care nu e prosper. 
Îi suportă cu greu pe cei superiori, cei inferiori sunt ei înşişi greu de suportat. Sunt aţâţaţi de plăceri opuse; pentru o simplă plăcere şi un simplu profit doresc distrugerea tuturor. 
Viaţa lor nu este diferită de aceea dintr-o şcoală de gladiatori, trăiesc şi se luptă cu aceleaşi persoane. 
Asta este o adunare de fiare: doar că animalele sunt liniştite între ele şi se abţin să le muşte pe cele asemenea lor, în timp ce oamenii se ghiftuiesc sfâşiindu-se reciproc. 
Doar prin aceasta se deosebesc de animalele necuvântătoare: ele devin blânde cu cei care le dau să mănânce, în schimb aceşti indivizi turbaţi îi muşcă şi pe cei ce-i hrănesc.
Tablou de Rubens
Moartea lui Seneca - Rubens
Înţeleptul nu va înceta niciodată să se mânie, dacă nu a început deja să o facă: lumea întreagă este plină de delicte şi de vicii, se comit mai multe decât s-ar putea repara prin constrângeri. 
Oamenii se măsoară parcă într-o uriaşă întrecere de ticăloşie. 
Dorinţa de a face rău este cu fiecare zi mai mare, reţinerea este mereu mai mică: odată eliminată aprecierea pentru ceea ce este mai bun şi mai drept, capriciul se impune oriunde îi place. 

Delictele nu mai sunt ascunse, ne trec prin faţa ochilor, iar ticăloşia este până într-atât afişată în public şi a prins puteri în inimile tuturor, încât nevinovăţia este nu rară, ci inexistentă. 
Adaugă acum sperjurul public între neamuri, tratatele rupte, puternicul care ia ca pradă orice nu-i opune rezistenţă, înşelăciuni, hoţii, fraude, nerecunoaşteri de datorii, delicte pentru care nu sunt de-ajuns trei foruri. 
Dacă vrei ca un înţelept să se mânie atât cât îi cere nevrednicia delictelor, atunci el nu trebuie să se mânie, ci să înnebunească. 

Ramîi cu bine,
Seneca”

Publicul intra la un concert al Met Opera
Interiorul Operei Metropolitan din New York

Închisă de virus, Met Opera anunță Gala „Acasă” 

Peste 40 de artiști vor participa la evenimentul din 25 aprilie, care va avea loc în condițiile în care compania se confruntă cu pierderi de până la 60 de milioane de dolari din cauza pandemiei coronavirusului. 
Concertele „pline de staruri” (și adesea epice) constituie un adevărat „stoc” la opera Metropolitan. 
În 1966, Met și-a luat rămas bun de la vechiul său teatru cu o gală cu toate vedetele pe scenă, iar spectacolele au fost montate de-a lungul anilor pentru pensionări, aniversări și când s-a celebrat centenarul companiei. 

Un adevărat record l-au stabilit în 1983 când au susținut un concert de 11 ore, cu o pauză de cină. Toate aceste evenimente, uneori filmate cu melancolie, reușeau să transmită o atmosferă de sărbătoare. 
Managerul Operei Met din New York
Peter Gelb, Manager Metropolitan Opera
„Gala de acasă” pe care compania o planifică pentru sâmbătă, 25 aprilie, este cu mult diferită, întrucât Met-ul a fost nevoit să anuleze ultimele două luni ale stagiunii sale și să inițieze urgent, cu mult efort,  o campanie pentru a strânge zecile de milioane de dolari pierdute din cauza pandemiei coronavirusului. 
Evenimentul, estimat că va dura trei ore, nu va avea un iz comercial ci va respecta standardele galei de operă și va începe la ora 13:00. Mai apoi, concertul va fi disponibil pe site-ul companiei până duminică seara. 
Nu este în mod explicit o acțiune profitabilă: „Nu este un teleton de strângere de fonduri”, a spus domnul Peter Gelb, directorul general al Met Opera. Dar este „parte a încercării Met de a-și menține profilul, într-un moment întunecat”. 
Metropolitan Opera a atras audiențe solide pentru fluxurile nocturne de spectacole din arhivele sale „Live in HD”. Dar situația sa, ca și a altor instituții care se bazează pe adunări mari de oameni, este sumbră. 

The Met se așteaptă să piardă până la 60 de milioane de dolari din cauza închiderii sale, iar orchestra, corul și personalul tehnic au încetat să mai fie plătiți la sfârșitul lunii martie, reușind doar să păstreze beneficiile pentru sănătate. 
Spectacolele culturale par a fi puțin probabil să se desfășoare în perioada următoare, chiar și la vară. „Încă sperăm ca Met-ul să se deschidă în septembrie”, a spus domnul Peter Gelb, directorul general al Metropolitan Opera. „În mod clar, acest lucru devine din ce în ce mai discutabil, pe măsură ce lucrurile progresează.” 
Nu cred că membrii potențiali ai publicului vor dori să se întoarcă la niciun spațiu mare de spectacole, până când nu vor ști oamenii că sunt în siguranță”, a adăugat el. 
The Met a anunțat luni după-amiază că show-ul va avea peste 40 de artiști, printre care vedete precum Anna Netrebko, Jonas Kaufmann și Renée Fleming, care vor concerta din casele lor și vor transmite pe site-ul companiei, metopera.org. În adevărat stil operațional, este un mănunchi internațional, cu interpreți provenind atât de departe, din state precum Polonia, Țara Galilor și New Jersey. 
Va avea o calitate casnică”, a declarat Peter Gelb, directorul general al Metropolitan Opera, care va găzdui concertul de la New York, alături de Yannick Nézet-Séguin, directorul muzical al companiei, aflat la Montreal. 


filozof modern
Jordan B Peterson la Universitatea Cambridge în anul 2018.

Gânduri despre reguli și binele comun

Trecem printr-o perioadă în care se impun reguli, tot mai des și pe tot mai multe meridiane ale Terrei. 
Reguli? Și mai multe reguli? Pe bune? 
Viața noastră nu este deja suficient de complicată și de restrictivă ca să o mai încărcăm cu noi reguli abstracte care nu țin cont de circumstanțele noastre individuale și specifice? 
Dar de ce ne-am aștepta ca aceste câteva reguli să funcționeze pentru toată lumea, când creierul este caracterizat de plasticitate și de o dezvoltare diferențiată în funcție de experiențele de viață?
Oamenii nu se prea omoară după reguli, nici măcar în Biblie. 
Vedeți episodul în care Moise coboară de pe munte după o absentă îndelungată, cu cele zece porunci, și-i găsește pe copiii lui Israel în plină sărbătoare. 
Aceștia fuseseră sclavii lui Faraon și ai regimului lui autoritar sute de ani, după care Moise i-a supus încă patruzeci de ani asprimii deșertului, pentru a-i curăța de sclavie. Acum, în sfârșit liberi, sunt de nestăvilit și-și pierd controlul dansând în fața unui idol, un vițel de aur, în jurul căruia se dedau la păcate carnale. 
- Am vești bune și vești proaste, le spune legiuitorul. Pe care să vi le dau mai întâi? 
- Pe cele bunel răspund hedoniștii. 
- L-am convins pe Cel de Sus să scadă de la cincisprezece porunci la zece! 
- Aleluia, tipă mulțimea de bezmetici. Și veștile proaste? 
- Adulterul a rămas pe lista de păcate capitale.

Așadar, reguli să fie - dar nu prea multe, dacă se poate. Avem o ati­tudine ambivalentă faţă de reguli, chiar şi atunci când știm că sunt în beneficiul nostru. 
Dacă suntem oameni iubitori de viaţă, cu personali­tate, atunci regulile vor părea doar nişte constrângeri, un afront adus autonomiei noastre şi mândriei de-a fi făuritorii propriei vieţi. 
De ce să fim judecați după regulile altcuiva? 
Dar suntem judecați. În definitiv, Dumnezeu nu i-a dat lui Moise o listă cu „Cele Zece Sugestii", ci i-a dat niște Porunci. 
Iar dacă sunt un om autonom, cu liber-arbitru, prima mea reacție este aceea de a nu lăsa pe nimeni, nici măcar pe Dumnezeu, să-mi comande ce să fac, nici măcar atunci când acest lucru ar fi în avantajul meu. 
Însă povestea vițelului de aur ne amintește că, fără reguli, devenim rapid sclavii instinctelor noastre - și aceasta nu are nimic de-a face cu libertatea. 
Povestea mai sugerează și altceva: lăsați liberi și să judecăm de capul nostru, ne vom propune scopuri sub demnitatea noastră umană și vom adora calități sub nivelul nostru - vom deveni animale artificiale care-și scot la suprafață propriile porniri animalice într-o manieră complet haotică.

Vechea legendă iudaică arată foarte clar ce credeau anticii despre șansele umanității de a accede la o conduită civilizată în lipsa unor reguli care să ne eleveze perspectiva și să ne ridice standardele. 
Povestea din Biblie e bine spusă, întrucât nu se rezumă la a ne livra niște reguli, cum fac avocații, legislatorii sau administratorii, ci le îmbracă într-o intrigă dramatică prin care ni se explică de ce avem nevoie de aceste legi, ajutându-ne în cele din urmă să le înțelegem mai bine.

În mod similar, profesorul Peterson nu doar că propune regulile sale, ci spune și povești relevante, punând la bătaie cunoștințele sale din multe domenii pentru a ilustra și explica de ce niște reguli bune nu sunt, în cele din urmă, doar niște restricții, ci reprezintă niște ingrediente necesare atingerii scopurilor noastre și accesării unei vieți mai împlinite și mai libere. 
Regulile sunt izvorul binelui comun. 
Totul e să nu fie duse la vreo extremă. 
carte de psihologie prcatică
Coperta cărții lui Jordan B. Peterson

Mai multe puteți citiți în „Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru de JORDAN B. PETERSON, apărut la Editura Trei. 


                                 
Un catalog de stări, angoase și feerii ale condiției umane. Nimic exagerat, nimic patetic, niciun formalism estetic la Petru Creția.
Ghid de supraviețuire sufletească

 Ghid de supraviețuire sufletească


Vreau să vă recomand o carte de suflet. Precum Biblia. Asemeni Sfintei Cărți, ea vorbește despre suflet. Despre luminile și umbrele sufletului. Acesta este chiar titlul.

O carte actuală. Pentru a ieși întregi la trup, minte și suflet, după acest arest la domiciliu planetar, avem nevoie, mai mult ca oricând, de „Luminile și umbrele sufletului” lui Petru Creția.

Sunt 34 de eseuri care tratează tot atâtea teme simple și deopotrivă grele, comode și incomode.. ca viața.

Autorul scrie pentru cei fără nume, scrie despre demnitate, ticăloși, tirani mărunți, cinste, vrednicie, cuviință, prostie, mediocritate, prejudecăți, dreptate, adevăr, calomnie, intoleranța, blândețe, răbdare, încredere, dezamăgire, suferința zadarnică, văicăreală, curaj, speranță, tristețe, bucurie, sărbătoare, plăcere, superficialitate, nepăsare, homo valachicus, falsa conștiință, vorba fără de rost, cuvântul dat, credință, și încheie cu două gânduri despre binele şi răul din lume.

Este o radiografie a subiectelor frământă viața unui om. Un catalog de stări, angoase și feerii ale condiției umane. Nimic exagerat, nimic patetic, niciun formalism estetic la Petru Creția. Nu sunt lecții sau discursuri academice. Aerul pompos și accentele de superioritate i-au lipsit lui Petru Creția de-a lungul întregii sale vieți.

Sper să nu greșesc prea mult dacă afirm că acest volum este abecedarul unei vieți simple și curate. Pe care a trăit-o autorul și la care subscriu și simplii săi cititori anonimi. Iar în presiunea solitudinii la care am fost condamnați în această perioadă cartea aceasta devine un ghid de supraviețuire sufletească.

Regretatul filosof, eseist, poet, eminescolog, reușește performanța întâlnită la Platon (cel pe care l-a tălmăcit atât de bine în limba română, împreună cu Constantin Noica) aceea de a fi pe înțelesul oricărui om.

Ca cititor este imposibil să nu îți regăsești stări și întrebări, trăiri și frustrări asemănătoare celor despre care face vorbire autorul.

Făceam la început o asemănare cu Biblia, nu pentru că a tradus-o strălucit Petru Creția, ci pentru că majoritatea eseurilor sunt citabile, găsești idei și notații pe care vrei să le iei cu tine, să le reții, să le pătrunzi mai bine, să le împarți cu prietenii. Unii își vor umple wall-ul pe Facebook după ce o vor citi.

Chiar de la început, autorul își descrie cartea, spunând, printre altele: „Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înșine, pe un drum la fel de greu de deslușit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o ființă complicată și ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâțeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruințe și elevații”.

Menționez că volumul „Luminile și umbrele sufletului”, cunoscut și sub titlul de „Eseuri morale”, a apărut în mai multe ediții: în 1995 la Editura Univers Enciclopedic, apoi la Editura Humanitas, într-o serie de autor, în 2011 și, cu cel de-al doilea titlu, la Editura Muzeul Literaturii Române. O puteți cumpăra și în format electronic de la Editura Libris sau Humanitas, cât și de pe Google Play Books.



Geo Alupoae




Mihail Sturza
Mihail Sturza

                         Corupție și tunuri imobiliare în vremea lui Sturza

[..] „Născut în 1795, împodobit cu o cultură clasică, posedând minunat limba franceză, Mihail Sturza trecea de cel mai învăţat boer din Moldova.
N. Șuțu în memoriile sale îl descrie: „spirit subtil. viclean, strălucitor prin cunoştiintele variate şi uşurinţa vorbei în franţuzeşte, grecește şi româneşte”. 
Acestor calităţi datoreşte faptul de a fi numit de Scarlat Calimah Vodă în 1814, adică la vârsta de numai 19 ani, Epitrop al eforiei şcolare alături de Veniamin Costache.
Ca şef al boerilor moldoveni refugiati în Bucovina sub Ioniţă Sturza. protestează la consulul rusesc înpotriva ridicărei persoanelor din condiţia cea mai de jos la ranguri mari boereşti.
Însă ajuns Domn, lasă departe în urmă pe ruda sa, înmulţind numărul boerilor de la 853, câţi erau la înscăunarea sa, la 3.750, câţi se aflau în 1849 la ieşirea sa din ţară.
În 1824 pentru a putea reintra în țară, fără a fi arestat, cere a fi primit supus rus agentului austriac. Lippa îi declară însă că Moldova i se pare tot atât de mare pentru dânsul cât e de mare Rusia pentru ruşi sau Austria pentru austriaci.
Influența lui Sturza pe lângă ruşi creşte. Kisselef îl numeşte în 1830 membru în comisia Regulamentului Organic pentru Moldova alături de C. Paşcanu.
Tot în acest an îi găsim numele într-un act prin care trei boeri moldoveni îi promit 100 de galbeni pentru a obţine pentru ei slujba goştinei (antrepriza dărei pe oi şi pe porci'').
Tot în 1830 e trimis cu Vilara şi cu Asaki la Petersburg în vederea redactării definitive a proiectului Regulamentului Organic.
În 1834 în urma stăruinţelor ruseşti e numit Domn şi plecând la Constantinopol pentru a-şi lua investitura se căsătoreşte, după 12 ani de la despărtirea de prima nevastă, cu fiica lui Vogoride, refuzată de Ghica, obligându-se în scris față de grec, că timp de10 ani nu va ridica chestia mânăstirilor închinate.
Începe Domnia.
Sturza avea datorii mari mai ales faţă de zarafii ovrei.
Institue o comisie care să facă cartografia jidovilor şi a însemna pe acei care nu ar înfăţişa nici o chezăşie pentru ca unii ca aceştia să fie depărtaţi din pământul Moldovei.
Evreii speriaţi aleargă la bancherul Michel Daniel care primit de Domn îi predă polițile sale, de față fiind numai Petre Asachi. Datoria către doctorul Viala fu transformată în rentă viageră în schimbul unei mănoase situaţii medicale.
Sturza a făcut lucruri bune în administraţie, dar le vedea pe toate prin prisma interesului său personal. Şoseaua Moldovei ce unea Bucovina cu Galaţi, o lucrare trainică, a trebuit să treacă prin moşiile Domnului.
Un alt Sturza, Dimitrie, fostul prim ministru al Regelui Carol i s'a înpotrivit o viață întreagă contra construirii unei şosele cerută de un judeţ - Tutova mi se pare - deoarece şoseaua atingea moşia sa şi Dimitrie Sturza nu voia să fie bănuit că pune situaţia sa politică în cumpănă pentru avantaju] său personal.
Având un mare credit pe lângă ruşi, Mihai Sturza a numit în guvern numai boerii care îl serveau în marea poftă ce avea de a strânge avere.
Izvoarele aducătoare de venituri ce curg în punga sa sunt de toate felurile. Vinde numirile şi înălţările de ranguri boereşti. Pentru Toderiţă Balş neîntrecut în vanitate, capătă o decorație turcească în briliante. Îl numeşte inspector general al miliției şi inventează pentru el titlul de baş boer.
Balş adoptă pe Domn şi îi lasă în 1840 întreaga sa avere. Neculae Canta unul din confidenții lui Sturza, ca să ajungă Ministru de Interne, cumpără postul cu 3.000 de galbeni.
Odată un ram de administraţie secat prin astfel de vânzări, domnul devine indiferent şi interesul său porneşte spre alte exacţiuni.
Nici cele bisericeşti nu sunt respectate şi când, după senzaționala demisie a Mitropolitului Veniamin, Sturza reuşeşte a păşi la alegerea succesorului său, se află că episcopul de Roman, Meletie Brandaburul, se împrumutase în ajunul alegerii cu 17.000 galbeni. Meletie e ales Mitropolit.
Schimburile de moşii rotunjesc de asemenea averea lui Sturza. Lua moşii din Bucovina şi da moşii din Moldova, nesigur pare-se de viitorul său şi doritor de a-şi asigura averea sub scut străin). Se vorbea că o moşie schimbată din Moldova contra moşiilor bucovinene a Mânăstirii Slatina, în valoare de 50.000 galbeni, valora numai 13.000 de galbeni.
Afacerile din Bucovina fuseseră pregătite de mult.
Încă în primul an de domnie Sturza se gândea să pună în siguranță o parte din averea ce avea să vină. Şi era doar numit domn pe viață. Agentul austriac Wallenburg raportează lui Metternich că Domnitorul doreşte să dobândească o mare parte a proprietătilor bisericeşti ce sunt de vânzare în Bucovina. Şi adaugă „prin acest chip Domnul Sturza s'ar găsi pus, printr-o mare parte a averii sale, sub legile şi jurisdicția austriacă şi ar fi astfel interesat a favoriza drepturile şi interesele noastre în Moldova”.
Sturza obţine de asemenea pentru fii săi, Dumitru şi Grigore, luarea în arendă a multor moşii mănăstireşti cu preţuri foarte scăzute.
Lista sa civilă era mai mică în Moldova, care era mai săracă, și i se pare neîndestulătoare şi cere stăruitor să fie egalătă cu aceea a domnului Muntean, ceea ce îi reuşeşte în 1841.
Obține pentru el de la consulul rusesc taxa exportului cerealelor, evaluată la 800.000 lei vechi pe an, sumele casei rezervei şi tot felul de alte avantaje.
Regulamentul Organic e pus la contribuție şi interpretat după cum o cereau interesele speciale.
Afacerile judecătoreşti, cumpăna dreptății, dau prilej de îmbogăţire.
Nu degeaba Vasile Alecsandri pune în scenă asemenea moravuri.
Apostilele Domnului devin capricioase şi ceea ce astăzi hotăreste într'un fel, mâine hotăreşte altfel.
În 1842 Domnul scrie că „locuitorii moşiilor întoarse prin judecată se pot înturna la urma lor, după buna lor voie, neputându-se face vreo silă, fiindcă sătenii moldoveni sunt slobozi”.
Iar în 1844 hotărăşte că „se va îngrădi cu totul strămutarea dela un loc la altul, afară de cei ce vor fi învoiţi de visterie”.
Averea se adună la avere şi indigestia începe.
De unde la începutul domniei, Sturza pătrunde cu mintea lui ageră în toate tainele administraţiei, acum domnul e învinuit de indolență, lucrând foarte rar cu miniştrii şi lăsând pe slujbaşi să stoarcă banii norodului.
Plângerile la Consul şi la Petersburg se înteţesc şi chiar guvernul imperial găseşte că situaţiunea devine intolerabilă. Revolta prinde teren, se tipăresc broşuri prin care Vodă e ocărit.
Se invocă însă argumentul că Sturza e deja bogat, pe când urmaşul său ar avea de-abia să înceapă drumul spre îmbogăţire.
Faimoasa broşură din 1846 tipărită la Bruxelles „Michel Sturza et son Administration”, face socoteala bogățiilor adunate de Domn şi cifrele indică 2.168.600 de galbeni; altele, publicate ulterior, taxează moşiile domneşti la 4 milioane, iar plasamentele în străinătate şi numerarul la alte 4.000.000 de galbeni.
Aşa pleacă din tară în 1849, şi gândul nostru se întoarce la fanarioţii din trecut când strânsura averilor nu părăsea țara decât odată cu Domnul fricos care, mânând din urmă cele 40 sau 50 de care pline cu mătăsuri, blănuri, juvaericale şi saci cu galbeni şi fericit că a scăpat la timp de lovitura morţii, trecea noaptea granița țării pentru a duce o viață liniştită şi bogată, sau, a putea da mai pe urmă, cu aurul strâns, o nouă lovitură la unul din scaunul țărilor române.
Un verset din Biblie pomeneşte de o viață plină de păcate şi de o singură faptă bună care deschide poarta raiului.
Cu toate slăbiciunile și marile sale păcate, asemenea lui Vasile Lupu, Mihai Surza prin imboldul ce a dat învătământului în Moldova, are drept la recunoştiinta poporului român.
Încă din fragedă vârstă, făcând parte din epitropia eforiei şcolare, ajutat de inteligență şi de studiile sale adânci, a putut pătrunde toate tainele problemei învățământului.
Ca domn avea să rezolve importanta chestiune a restituirii celor trei moşii ce fuseseră dăruite de Vasile Lupu şcolii de la Trei Ierarhi (Iași).
Dreptul de proprietate asupra moşiilor (tăinuit de călugării greci) a fost descoperit din întâmplare după o copie a unui hrisov a lui Ştefan Gheorghe succesorul lui Vasile Lupu. Eforia şcoalelor aduce chestiunea înaintea lui loniță Vodă Sturza care amână procesul, iar Kisselef hotărî că se va supune spre întărirea Domnului viitor.
Divanul lui Sturza, influențat de greci, vroia să amâne procesul până la regularea mănăstirilor închinate.
Sturza ceru însă ținerea unui nou divan sub președinția sa şi hotărî ca cele trei moşii să fie date în stăpânirea Epitropiei şcoalelor. Prin aceasta, moşiile au fost câştigate de învăţământul românesc.
Dar faptele mari culturale ale lui Mihai Sturza au fost înființarea Academiei Mihăilene şi trimiterea regulată a tinerilor români ca bursieri în străinătate pentru complectarea studiilor.
Deocamdată deschide cursul anului 1 de filosofie la gimnaziul Vasilian redeschis, iar în 1835 cumpărând şi casa lui Petrache Cazimir se deschid cursurile Academiei cu mare pompă în ziua de 16 iunie, domnul însuşi ținând cuvântarea de inaugurare. Primii profesori sunt Flechtenmacher, francezul Maisonnabe, apoi doctorul naturalist Cihac. Patru ani după aceasta corpul profesoral începe să se completeze cu tinerii români reîntorşi din străinătate: Alexandru Costinescu, C. Zefirescu, Teodor Stamati, ardeleanul Petre Câmpeanu, apoi Săulescu.
Domnul stăruie pentru înființarea unei biblioteci şi dăruieşte 600 de volume alese. Trimiterea de bursieri continuă: Vasile Scriban Popescu care a fost Filaret Scriban, Leon Filipescu, Alecu şi Grigore Romalo, Matei Millo, Gh. Panaitescu. Sunt numiți alţi profesori care ridică valoarea cursurilor în limba românească la înălţimi nebănuite: N. Docan, Ion Ionescu. M. Kogălniceanu, Ion Ghica.
Activitatea Academiei şi a tineretului întors din străinătate face să se dezvolte în laşi un curent de idei noi şi generoase, iar cuvintele de patrie, origine latină, independență, libertate şi Unire au arătat guvernului rusesc, că țara păşea pe o cale nouă şi că acea cale era potrivnică ideii de dominațiune rusească a țărilor române.
Şi deoarece Academia nu putea fi desfiinţată, întrucât chiar Regulamentul Organic pomenea de şcoli mai înalte, s-a început sub inspiraţiunea consului rusesc să se ia tot felul de măsuri, să se invoace fel de fel de argumente, pentru ca Academia să nu mai poată fi un lăcaş national românesc.
S-a invocat insuficiența şi sărăcia limbii române, lipsa de cărţi româneşti; s-a cerut îndrumarea învăţământului spre ramurile practice ca agricultura. industria şi negoţul; s-a pledat pentru oprirea fiilor de boieri de a pleca în străinătate înainte de a învăţa Ia Academie şi se cerea ținerea celor mai multe cursuri în franţuzeşte.
Până şi cărturarii români sunt câştigaţi acestor idei înşelătoare. Aşa şi C. Negruzi convenea că „lipsesc cărţile necesare pentru studii mai înalte”. Şi voinţa consului, obediența acum nepăsătoare a Domnului făcură ca scopul urmărit să fie atins: în 1847 Academia Mihăileană fu transformată în colegiu franțuzesc.
Nu mai mult timp decât şcoala lui Vasile Lupu de la Trei Erarhi, a îndeplinit Academia din laşi rolul ei cultural de luminare a tineretului românesc.
Dar după cum deceniul de activitate culturală de la Trei Erarhi a putut sădi în poporul românesc forța latentă de păstrare a conştiinţei româneşti, tot aşa deceniul Academiei Mihăilene a făcut să se nască o flacără de deşteptare naţională pe care n'a mai putut-o stânge nici chiar desfiinţarea şcolii.
Puterile deşteptate au trecut peste Domn şi au netezit drumul întregirei neamului românesc.
De aceea, cu mare dreptate, Regele Carol al II-lea deschizând anul acesta Cursurile Universităţii din laşi, a redat acestei Universităţi numele de Academia Mihăileană din Iaşi.
Oamenii trec, cultura rămâne.
Judecata istoriei a deschis lui Vasile Lupu şi lui Mihai Sturza larg poarta Panteonului nostru, unde se păstrează amintirea tuturor celor care au ajutat neamul nostru să-şi înalțe şi să-şi înobileze gândul”.
Mihail Kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu

Fragment din „Comunicarea făcută la Cercul Ieșenilor din București în noiembrie 1833” de Mihail Kogălniceanu

Maria Pescaru Design

{facebook#https://www.facebook.com/zamolxisvortexgame/} {twitter#https://twitter.com/escudesign} {google-plus#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {pinterest#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {youtube#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {instagram#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL}

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.
Javascript DisablePlease Enable Javascript To See All Widget